Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Păltinoasa a chemat luni seara poliția și a reclamat că îl bate nevasta care i-ar fi spart buza
Un echipaj de poliție din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului s-a deplasat la locuința bărbatului unde a constatat că acesta este în stare avansată de ebrietate și că pe fondul unui conflict verbal spontan avut cu soția sa aceasta l-a lovit cu telecomanda în buză și l-a rănit.
El a refuzat însă îngrijiri medicale.
Soția bărbatului a declarat că pe fondul unor neînțelegeri cauzate de consumul de alcool, soțul ei a provocat scandal în locuință, a lovit-o, iar apoi, acesta, aruncând și cu o telecomandă asupra sa, dar că telecomanda s-a dezmembrat, iar placa de bază a ricoșat în zona gurii acestuia, lovindu-l la nivelul buzei inferioare, negând astfel faptul că l-a lovit pe soțul său în mod intenționat, așa cum a sesizat și susținut acesta.
Ea a mai spus că în urma agresiunii nu i-au fost cauzate leziuni, ci doar suferințe fizice, refuzând astfel să solicite la fața locului un echipaj de ambulanță.
Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului în vederea emiterii unui ordin de protecție provizoriu dar, în ambele situații, nu a rezultat un risc iminent asupra vieții și integrității victimelor și că mai mult, ambii soți au refuzat emiterea unui astfel de ordin de protecție, dar soția a dorit să părăsească temporar, în mod benevol, domiciliul conjugal.
În acest caz se fac cercetări pentru violență în familie.
Intră acum și în grupul de