Intră acum și în grupul de
O femeie din comuna Șcheia a fost depistată de polițiști în timp ce circula, vineri seara, pe contrasens pe o stradă din orașul Siret.
Polițiștii din Siret au fost sesizați vineri seara în jurul orei 20:30 că o mașină circulă sinuos pe str. Alexandru cel Bun din orașul Siret.
În urma sesizării o patrulă s-a deplasat în zona respectivă și a constatat că o femeie din comuna Șcheia, Cristina M., conducea un autoturism Seat Cordoba pe strada Alexandru cel Bun pe contrasens din direcția str. Parcului către Vama Siret.
Șoferița a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condusă la Spitalul de Boli Cronice Siret unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” .
Intră acum și în grupul de