Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 19 ani din comuna Dorna Candrenilor a fost reținut și introdus în Arestul Poliției Suceava după ce a comis mai multe infracțiuni rutiere.
Astfel, sâmbătă, la ora 02:22, un tânăr de 19 ani, din Dorna Candrenilor, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 174 D Dorna Candrenilor, fără a deține permis de conducere și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul direcției de deplasare, într-o curbă la stânga a intrat într-un stâlp de electricitate.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pasagerului în vârstă de 22 ani, din comuna Dorna Candrenilor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge la Spitalul municipal Vatra Dornei.
În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „vătămare corporală din culpă”, „conducere fără permis” și „conducere sub influența alcoolului”.
În urma cercetărilor efectuate și în baza materialului probator, la data de 21.05.2022, prin ordonanța lucrătorilor de poliție judiciară, s-a dispus măsura reținerii inculpatului de 19 ani care a fost escortat și introdus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.
Intră acum și în grupul de