Intră acum și în grupul de
Un rădăuțean a fost reținut, miercuri, de polițiști și introdus în arest din cauză că nu a respectat ordinul de protecție prin care i se interzicea să se apropie la mai puțin de 50 de metri de soție.
Potrivit Poliției Județene Suceava, o femeie s-a adresat, miercuri, cu o plângere Poliției municipiului Rădăuți prin care a sesizat faptul că soțul ei, împotriva căruia este emis ordin de protecție a venit la domiciliu, a intrat în locuință și a distrus clanța ușii de acces.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat că femeia este căsătorită cu soțul său din anul 2009 și împreună au 4 copii minori.
În urma unui eveniment dintre cei doi, petrecut în luna februarie 2022, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Rădăuți au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, iar la data de 04.02.2022 prin sentința civilă a Judecătoriei Rădăuți, împotriva acestuia a fost emis ordin de protecție definitiv, acesta fiind obligat să păstreze o distanță 50 de metri față de soția sa și domiciliul ales al aceasteia din municipiul Rădăuți.
Miercuri seara în jurul orei 20.00, femeia se afla singură la domiciliu când soțul său nu a respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie emis de Judecătoria Rădăuți, respectiv a pătruns în interiorului imobilului rezultând astfel și distrugerea clanței ușii de acces.
Prin ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Poliției municipiului Rădăuți – Biroul Ordine Publică din data de 01.06.2022, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „încălcare de către persoana împotriva căreia a fost emis ordin de protecție a oricăreia din măsurile dispuse” și „distrugere”.
Prin ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare din cadrul Rădăuți – Biroul Ordine Publică., s-a dispus reținerea suspectului în vârstă de 41 de ani, din Rădăuți, pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Suceava.
Intră acum și în grupul de