Conferinta internationala „Ingineria Singularitatii”, la Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava


Intră acum și în grupul de

Catedra de Filosofie, Ştiinte Sociale şi Politice a Universităţii „Ştefan cel Mare”Suceava, în colaborare cu Societatea Română de Filosofie, Inginerie şi Tehnoetică organizează în perioada 27-29 octombrie Conferinţa internaţională „Ingineria Singularităţii”. Cu această ocazie, organizatorii îi vor acorda profesorului universitar israelian Marcelo Dascal, de la Universitatea din Tel Aviv, titlul de Doctor Honoris Causa al universităţii sucevene.

Născut în 1940 în Sao Paulo – Brazilia, într-o familie cu rădăcini în Bucovina, Marcelo Dascal este un filozof şi lingvist israelian, profesor la Universitatea din Tel Aviv. Acesta a predat la universităţi din SUA, Brazilia, Mexic, Franţa, Italia, Portugalia, Elveţia, şi a deţinut importante funcţii de cercetare. El este preşedinte al Asociaţiei de Filozofie Noul Israel şi al Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Controverselor. În 2003 şi 2008 a fost ales şi reales membru în Comitetul de conducere al Federation Internationale des Societes de Philosophie (FISP).
Marcelo Dascal are şi o bogată activitate editorială: este co-fondator şi redactor al revistei filozofice internaţionale „Manuscrito” (Campinas, Brazilia), fondator şi editor a două serii de cărţi în ebraică şi co-editor al unei serii de carte în limba engleză.

La conferinţa „The Engineered Singularity” vor participa câţiva dintre cei mai importanţi specialişti din Brazilia, Canada, Franţa, India, Israel, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, S.U.A., specializaţi în cercetarea influenţei tehnologiilor emergente (robotică, nanotehnologie, inginerie genetică), cadre didactice universitare şi doctoranzi, în total un număr de cca. 50 de participanţi.


Intră acum și în grupul de