Un cioban a fost găsit înecat într-o fântână pentru animale din Bunești


Intră acum și în grupul de

Un cioban de la o stână din Bunești a fost găsit înecat, duminică seara, într-o fântână special amenajată pentru animale.

Potrivit primelor date din anchetă situația a fost sesizată la 112 de administratorul unei stâne din satul Uncești din comuna Bunești.

Corpul neînsuflețit al ciobanului de 61 de ani din comuna botoșăneană Suharau a fost în zona numită „Fundoaia” pe islaz, într-o fântână special amenajată pentru animale, pe luciul apei.

La examinarea cadavrului polițiștii nu au identificat urme de violență sau alte urme vizibile pe corp, iar în cauză nu sunt suspiciuni cu privire la decesul defunctului.

Potrivit cercetărilor, bărbatul a venit la stâna respectivă în 7 iulie și acuza probleme de sănătate, fiind și cunoscut consumator frecvent de băuturi alcoolice.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Fălticeni urmând să fie efectuat examenul medico-legal în vederea stabilirii cauzei morții.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru „ucidere din culpă ce va fi soluționat procedural de către lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Bunești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.


Intră acum și în grupul de