Un bărbat din Moldovița a ajuns în arest după ce a rupt un ștergător al mașinii fostei soții și i-a adresat cuvinte de amenințare. El are interdicție de a se apropia de femeie la mai puțin de 50 de metri


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 55 de ani din Moldovița a fost introdus duminică seara în arestul Poliției Județene pentru că a încălcat ordinul judecătoresc de protecție.

Potrivit datelor din anchetă, duminică după amiaza o femeie de 46 de ani din Moldovița a reclamat prin 112 că fostul ei soț, un bărbat de 55 de ani, a încălcat ordinul de protecție emis de instanță.

Femeia a arătat polițiștilor, care au mers de urgență la locul indicat, că în baza unei hotărâri judecătorești fostul ei soț a trebuit să părăsească domiciliu, să nu se mai apropie de aceasta la mai puțin de 50 de metri, precum să nu comunice în nici un fel, pentru o perioadă de 6 luni.

Ea a mai spus că l-a lăsat pe fostul soț să locuiască în imobilul vecin, care este de asemenea proprietatea ei.

Femeia a mai relatat polițiștilor că în momentul de față are o relație de concubinaj cu o altă persoană din sat, ceea ce îl face foarte gelos pe fostul soț  motiv pentru care în noaptea de sâmbătă spre duminică acesta a rupt un ștergător de la autoturismul folosit de fosta soție și care era parcat în fața unui magazin mixt de pe raza satului Argel.

Totodată, duminică după amiaza, fostul soț i-a adresat femeii cuvinte amenințătoare ceea ce i-a provocat o stare de temere și a apelat 112.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „încălcarea ordinului de protecție”, „distrugere” și „amenințare”, iar bărbatul a fost amendat cu  2.000 de lei.

Mai mult, față de fostul soț s-a dispus, prin ordonanță, măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Arestul IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de