Intră acum și în grupul de
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Vicovu de Sus, Bilca, Voitinel și Putna, au intervenit luni seara cu șapte autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Bivolărie, oraș Vicovu de Sus.
Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor, ardeau puternic trei anexe gospodărești. Aceste clădiri făceau parte dintr-un corp comun, în formă de „U”, care îngloba inclusiv casa de locuit, iar flăcările violente se puteau propaga la întreaga construcție, dar și la gospodăriile învecinate.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei, în vârstă de 54 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, femeia și-a revenit și nu a fost necesar transportul său la o unitate spitalicească.
În incendiu au ars un garaj, un atelier și o bucătărie de vară, pe o suprafață totală de aproximativ 100 de metri pătrați, precum și bunurile din interiorul acestora (un tractor, un generator, scule electrice și altele). Totodată, flăcările au degradat acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, pereții portanți și tavanul construcției, pe aceeași suprafață.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la conductori electrici cu improvizații, arată sursa citată.
Incendiul a fost lichidat după o intervenție de circa trei ore, iar pompierii au salvat restul construcției corp comun și locuințele învecinate, cu bunurile aferente.
Intră acum și în grupul de