La ore cu banderole albe


Intră acum și în grupul de

Membrii celor două mari sindicate sucevene din învăţământ, protestează în moduri diferite, dar motivele sunt aceleaşi: solidaritate faţă de învăţătoarea Cristina Anghel de la Caracal, aflată de peste două luni în greva foamei, şi prof. Viorica Ioniţe de la Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni, dar şi nemulţumirea faţă de intenţia Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe Legea Educaţiei şi diminuarea salariilor.

Liderul Sindicatului Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava, Constantin Cernica, a precizat luni că membrii acestui sindicat vor purta la ore, timp de 3 zile, banderole albe, în semn de solidaritate, iar joi, 28 octombrie, va fi grevă generală de o zi, timp în care şcolile respective vor fi închise, protestând astfel faţă de asumarea răspunderii.

Acesta a adăugat că reprezentanţi ai sindicatului vor participa vineri la Consiliul Naţional al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), la care sunt afiliaţi, unde se vor stabili măsurile următoare.

Acest sindicat are peste 8000 de membri.

Celălalt sindicat important din învăţământul sucevean, „Bucovina” Rădăuţi va fi joi în grevă japoneză, între orele 11 şi 13. „Greva noastră este cu dublu scop: în semn de solidaritate cu colega noastră de la Fălticeni şi de nemulţumire faţă de asumarea răspunderii de către Guvern. Vineri, la Consiliul Naţional se vor stabili următorii paşi, fiindcă ceea ce am făcut până acum n-a avut niciun rezultat”, a declarat liderul sindicatului rădăuţean, Gheorghe Şorodoc.

Sindicatul „Bucovina” a mai fost în grevă japoneză şi săptămâna trecută, tot joi, exprimându-şi solidaritatea cu învăţătoarea de la Caracal.
Sindicatul rădăuţean are circa 2600 de membri.


Intră acum și în grupul de