Detaliile accidentului cu doi răniți între Ilișești și Păltinoasa: Din cauza vitezei șoferul unei autoutilitare s-a răsturnat pe drum


Intră acum și în grupul de

Un accident cu doi răniți s-a produs duminică seara pe DN 17 între Ilișești și Păltinoasa.

Potrivit anchetei polițiștilor, un tânăr de 18 ani din Gura Humorului, a condus duminică seara o autoutilitar Volkswagen LT pe DN17 dinspre localitatea Ilișești către Păltinoasa, iar într-o curbă la dreapta, din cauză că nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat pe partea carosabilă.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto și a unui pasager ai acestuia care au fost preluați de ambulanță și transportați la Spitalul județean ”Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul  a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, fiindu-i prelevate și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările în acest caz au fost preluate de lucrătorii din cadrul Biroului Rutier – Poliţia Municipiului Suceava, care au deschis dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de