Intră acum și în grupul de
Şapte persoane din judeţul Suceava şi-au pierdut viaţa în primele nouă luni ale acestui an în urma accidentelor suferite la locul de muncă. Potrivit situaţiilor înregistrate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava (ITM), de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii septembrie, în judeţ s-au înregistrat 33 de accidente de muncă, din care şapte soldate cu decese.
Alte 26 de persoane au suferit, în urma accidentelor de muncă, leziuni care s-au soldat cu incapacitatea temporară de muncă a victimelor. Exploatarea forestieră este domeniu de activitate în care s-au înregistrat cele mai multe accidentări la serviciu în acest an.
Situaţia din 2010 nu este mult diferită de cea din anul 2009. Din evidenţele ITM Suceava, anul trecut s-au înregistrat 49 de accidente de muncă, din care zece au fost mortale. Ca şi în acest an, cele mai multe dintre accidente de muncă din 2009 s-au produs în sectorul exploatărilor forestiere, tăierea şi rindeluirea lemnului.
Totodată, o pondere însemnată au avut-o şi accidentele de traseu, produse în timpul deplasărilor lucrătorilor la muncă sau de la locul de muncă.
Intră acum și în grupul de