Poliția Suceava: Cadou-surpriză pentru un copil din Șcheia la împlinirea vârstei de 6 ani. Acesta a devenit polițist pentru o zi


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a făcut un cadou-supriză unui copil din Șcheia la împlinirea vârstei de șase ani care își dorește să devină polițist.

Potrivit Poliției Suceava, odată cu relaxarea restricțiilor impuse de contextul pandemic din anii precedenți se înregistrează și o diversificare a activităților minorilor pe perioada vacanței de vară, copiii participând tabere școlare sau la alte acțiuni cu caracter recreativ, iar acțiunile preventive ale polițiștilor se îndreaptă către acest grup țintă, fiind organizate activități de informare și responsabilizare a tinerilor și părinților în scopul prevenirii unor situații victimale sau de risc pentru copii.

În plus, pentru promovarea valorilor reale polițiștii îi identifică pe cei care doresc să fie voluntari în activitățile preventive și să își asume rolul de formatori de opinie în rândul colegilor.

Este și cazul lui Viorel un copil de 6 ani din comuna Șcheia. Tatăl și bunicul lui Viorel, precum și alți membri ai familiei sunt preoți respectați în comunitate și au inoculat tânărului valorile sociale și spiritul binelui. Deși e la o vârstă fragedă Viorel știe deja multe lucruri despre societate și are o dorință în plus față de ceilalți membri ai familiei – să facă mai mult bine și să construiască o lume mai bună, mai corectă.

Cu ceva timp în urmă Viorel i-a dezvăluit tatălui marea lui dorință, aceea de a deveni polițist când va fi mare.

La un astfel de vis de copil s-au alăturat și polițiștii care, după o „evaluare riguroasă” i-au acordat lui Viorel calitatea de „mic polițist”.

În acest weekend, de ziua lui, când a împlinit vârsta de 6 ani, autospecialele de poliție și polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șcheia, câteva elemente de recuzită, dar și….. dulciurile primite l-au responsabilizat pe Viorel care va fi un sprijin real pentru polițiști în activitățile preventive pe perioada vacanței de vară, dar și după ce va merge la școală, într-un nou început, în clasa pregătitoare.

Polițiștii suceveni anunță că vor continua activitățile preventive și de informare în cadrul campaniei Vacanță în Siguranță.

Pentru o vacanță liniștită, fără evenimente, care să vă afecteze sănătatea, viața sau bunurile, polițiștii suceveni recomandă:

Sfaturi pentru copii:

Atunci când intraţi pe Internet:

• Nu intraţi pe site-uri nepotrivite pentru vârsta voastră;

• Nu deschideți email-uri, fișiere, pagini Web pe care le primiți de la persoane pe care nu le cunoașteți sau în care nu aveți încredere.;

• Nu furnizați parola nimănui, cu excepția părinților sau al celui care răspunde de voi;

• Fiți atenți la cei care vor să știe prea multe. Nu daţi niciodată date personale (nume, adresa) sau fotografia celor cu care corespondaţi pe Internet. Nu stabiliţi întâlniri cu persoane pe care le cunoașteţi doar de pe Internet ;

• Niciodată nu achiziționați produse de pe internet fără știrea sau încuviințarea părinților;

Dacă ieşiţi la joacă:

• Înainte de a pleca undeva cereţi voie părinţilor sau bunicilor, spunându-le unde mergeţi, cu cine, cum ajungeţi acolo şi când vă întoarceţi;

• Nu afişaţi la vedere cheia de la intrare în locuinţă, bani, bijuterii sau telefonul mobil;

• Încercaţi să fiţi mereu cu copii de vârsta voastră şi evitaţi să vă jucaţi sau să mergeţi undeva singuri;

• Nu vă îndepărtaţi de locurile pe care le cunoașteţi, s-ar putea să nu mai știţi să vă întoarceţi;

• Strada este periculoasă! Nu vă jucați pe stradă! Respectați regulile de circulație!

• Nu mergeţi singuri să cumpăraţi ceva, mai ales după lăsarea întunericului;

• Nu intraţi în scara blocului sau în lift cu persoane pe care nu le cunoaşteţi;

• Nu discutaţi cu persoane străine despre voi, cum vă cheamă, unde locuiţi;

• Nu plecaţi niciodată cu persoane străine, chiar dacă vă promit ca vă vor da bani sau un cadou;

• Nu vă apropiaţi şi nu urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute;

• Dacă un copil mai mare sau adult se poartă urât cu voi, vă vorbeşte urât sau vă ameninţă cereţi imediat ajutor de la cei din jur, chiar dacă nu îi cunoaşteți;

• Aveţi curaj să spuneţi NU necunoscuţilor. Trebuie să ştiţi că pentru a scăpa de un pericol care vă ameninţă puteţi ţipa sau fugi;

Atunci când plecaţi cu părinţii/rudele în vacanţă:

• În locuri aglomerate, nu vă îndepărtaţi de părinţi/rude;

• Cereţi întotdeauna voie atunci când plecaţi undeva;

• Nu vă apropiaţi atunci când sunteţi singuri de lacuri, râuri, canale, piscine sau orice altă sursă de apă;

• Asigurați-vă că știţi numele, numărul de telefon al părinților/rudelor și numele hotelului în care staţi;

• În cazul în care v-aţi rătăcit, nu încercaţi să vă căutaţi singuri părinții. Staţi într-un loc unde puteţi fi văzuţi. Apelaţi la un polițist, salvamar, o vânzătoare sau un adult însoțit de un copil.

În spaţiile de cazare:

• Nu permiteţi persoanelor străine sau cunoscute ocazional accesul în cameră.

• Nu stabiliţi relaţii de prietenie cu orice persoană care pare sociabilă!

• La plecarea din cameră ori pe timpul nopţii, asiguraţi atât uşa de acces în cameră, cât şi uşa de la balcon şi ferestrele!

 • Evitaţi să lăsaţi bunuri de valoare pe balcon, la vedere!

 • Nu aprindeţi focul în apropierea locurilor de cazare, pe terenuri virane acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când acestea sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu!

La munte:

• Nu vă aventuraţi pe trasee montane nemarcate sau cu grad ridicat de periculozitate, mai ales dacă nu aveţi echipamentul necesar !

• Evitaţi ca lăsarea întunericului să vă prindă pe munte!

• Nu vă îndepărtaţi de grupul din care faceţi parte, riscaţi să vă rătăciţi!

• Anunţaţi familia unde vreţi să mergeţi şi când vreţi să vă întoarceţi!

Pe plajă sau la ștranduri:

• Nu vă aventurați la distanţă mare de ţărm şi nu utilizați ambarcaţii neadecvate pentru navigaţie, în special când vremea este nefavorabilă.

• Solicitaţi, ori de câte ori este nevoie, sprijinul poliţiştilor pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în staţiunile de pe litoral!

• Luaţi cu voi numai sumele strict necesare unor plăţi curente!

• Evitaţi taxiurile fără însemne de firme sau fără aparate de taxare!

Sfaturi pentru părinţi:

•             Nu lasaţi copilul nesupravegheat!

•             Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă.

•             Atenţionaţi-l ca atunci când este singur acasă să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute.

•             Invatati-l ca are voie sa plece de acasa doar cu permisiunea dvs.

•             Nu-l trimiteţi singur la cumpărături.

•             Asiguraţi-vă că ştie numele, adresa, numărul de telefon.

•             În caz de dispariţie alertaţi imediat poliţia la 112.

Sfaturi pentru siguranța locuinței:

•             Limitaţi cercul persoanelor care cunosc despre plecarea dvs., inclusiv nepostând pe rețelele de socializare  plecarea dvs. pe perioade mai lungi de timp.

•             Împreună cu vecinii de încredere, asiguraţi un sistem reciproc de supraveghere a locuinţei. Eventual, lăsaţi acestora un număr de telefon unde puteţi fi găsit.

•             Nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate, şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi astfel de sume. Aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii.

•             Nu permiteţi accesul în interiorul locuinţei a persoanelor care îşi declină diverse calităţi.

•             Atunci când sunteţi plecaţi de acasă pentru o perioadă de timp mai îndelungată, rugaţi un vecin să vă golească cutia poştală şi să supravegheze perimetrul locuinţei dvs.

•             Contactaţi firmele specializate, în scopul montării în interiorul locuinţei dumneavoastră a unui sistem de alarmare performant. Acesta poate părea iniţial scump, dar îşi va dovedi eficacitatea în protecţia bunurilor.

•             Un iluminat corespunzător pe scara blocului sau în jurul locuinţei sporeşte siguranţa locuinţei dumneavoastră.

•             Cereţi să vi se prezinte şi verificaţi legitimaţiile şi cărţile de identitate ale persoanelor care îşi declină calităţi oficiale.

               Pe perioada vacanței de vară, polițiștii IPJ Suceava continuă acțiunile de prevenire, organizând activități informativ-educative, în taberele, centrele de plasament și cele de tineret și sport de pe raza județului nostru.


Intră acum și în grupul de