Accident la Frumosu după ce o tânără fără permis a semnalizat „dreapta” și a virat la stânga


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au deschis un dosar penal pentru mai multe infracțiuni după un accident care s-a produs, joi după amiaza la Frumosu.

Potrivit verificărilor polițiștilor, un bărbat conducea, joi, în jurul orei 15:30 un autoturism Skoda Fabia, pe DJ 176, dinspre Moldovița spre Vama și a observat un autovehicul tip A.T.V. condus de o tânără ce se deplasa către comuna Vama, având semnalizarea dreaptă pornită, motiv pentru care a procedat la depășirea A.T.V.-ului, iar respectiva, neasigurându-se, a virat la stânga intrând în coliziune cu autoturismul marca Skoda Fabia.

Polițiștii care au cercetat cazul au constatat că tânăra care conducea ATV-ul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar ATV-ul nu este înmatriculat.

Tatăl tinerei a spus că el i-a incredințat vehiculul  A.T.V. fiicei sale, în scopul de a se deplasa la stână.

Celor doi conducători în cauză li s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, fiind de acord, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat ambelor persoane.

În acest caz polițiștii au deschis dosar penal pentru„Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și „Încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”.


Intră acum și în grupul de