Un bărbat din Arbore a ajuns în arest după ce a condus băut și fără permis un autoturism cu număr fals de înmatriculare


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din comuna Arbore a ajuns sâmbătă în Arestul Poliției Județene Suceava după ce a fost depistat la volanul unui autoturism cu număr fals de înmatriculare, băut și fără permis de conducere.

Astfel, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți- Biroul de Ordine Publică, în timp executa activități de patrulare pe raza municipiului Rădăuți a identificat și oprit în trafic un autoturism Volkswagen care a virat brusc dreapta la momentul observării echipajului de poliție. 

După ce s-au prezentat și și-au declinat calitatea, agenții de poliție au identificat la volanul autoturismului un bărbat din comuna Arbore, iar în mașină se mai aflat doi bărbați ca pasageri.

Fiindu-i solicitate documentele personale și ale autoturismului, conducătorul acestuia a declarat verbal că nu are permis de conducere, nu are asupra sa documentele de proveniență ale autoturismului, prezentând doar actul de identitate.

Totodată s-a constatat faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, iar rezultatul testării fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificării autoturismului Volkswagen, în baza de date am constatat faptul că numărul de înmatriculare care era aplicat, aparține unui autoturism  Audi.

În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat, s-a concluzionat faptul că se impune luarea măsurii preventive a reținerii față de bărbat pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul cu număr fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 ore urmând ca suspectut să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea dispunerii măsurii preventive a controlului judiciar.


Intră acum și în grupul de