Încă un șofer ucrainean de TIR depistat în Vama Siret cu permis de conducere fals


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră suceveni fac cercetări în privinţa unui cetățean ucrainean în vârstă de 31 de ani, care la controlul de frontieră a prezentat, pe lângă documentele de identitate, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina, fals.

Purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, Alina Petraru, a precizat că sâmbătă după amiaza, în jurul orei 15.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire în România, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 31 de ani, conducând un autocamionul marca DAF, înmatriculat în Ucraina.

În cadrul verificărilor, la solicitarea polițiștilor de frontieră, bărbatul a prezentat şi un permis de conducere, cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului prezentat, colegii noștri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare.

Astfel, polițiștii de frontieră au constatat faptul că permisul de conducere este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.


Intră acum și în grupul de