Intră acum și în grupul de
De la începutul anului şi până în prezent, în judeţul Suceava, 15 persoane au fost depistate cu virusul imunodeficienţei dobândite care provoacă SIDA, în timp ce alte cinci au decedat din cauza infecţiei cu acest virus. Din nefericire, printre cei diagnosticaţi cu această cumplită maladie se numără şi câţiva copii. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, numărul seropozitivilor în judeţ a ajuns la 178.
Astfel, în 2010 maladia a fost depistată la zece peroane de sex masculin şi cinci de sex feminin. Mai exact, la grupa de vârstă 0-4 ani s-au înregistrat două cazuri, la grupa de vârstă 5-14 ani un caz, cinci la 15-29 ani şi şapte la 30-64 ani. În ceea ce priveşte zonele de domiciliu, şapte dintre bolnavi provin din zona Fălticeni, iar câte patru din zonele Rădăuţi şi respectiv Vatra Dornei.
În acest an, cinci persoane bolnave de HIV/SIDA, dintre care trei bărbaţi şi două femei, au decedat.
Anul trecut, numărul persoanelor diagnosticate cu HIV/SIDA a fost de opt, dintre care cinci bărbaţi şi trei femei. Un caz a fost înregistrat la grupa de vârstă 5-9 ani, patru la grupa de vârstă 21-24 ani, două la grupa de vârstă 25-34 ani şi unul la grupa de vârstă 45-54 ani. În ceea ce priveşte zonele de domiciliu, cinci dintre bolnavii nou depistaţi de HIV/SIDA proveneau din zona Suceava, doi din zona Vatra Dornei şi unul din zona Gura Humorului. În 2009, trei suceveni diagnosticaţi cu această maladie au decedat.
În acest an, în judeţ, pentru depistarea infecţiei cu virusul HIV au fost făcute circa 1.000 de teste rapide, care sunt orientative, şi în jur de 1.000 de teste Elisa, care confirmă sau infirmă diagnosticul.
Intră acum și în grupul de