Un șofer beat a plecat de la locul accidentului după ce a lovit cu mașina un autoturism la Dumbrăveni


Intră acum și în grupul de

Un șofer beat a intrat cu mașina pe contrasens unde a lovit un autoturism al cărui șofer a încercat să evite coliziunea, iar apoi șoferul vinovat și-a continuat deplasarea.

Poliția Orașului Salcea au fost sesizată telefonic, luni seara în jurul orei 20:30 că în timp ce se deplasa la volanul autoturismului personal, pe DJ208B, la intrare în Dumbrăveni un alt autoturism, care venea din sens opus, pe direcția Dumbrăveni spre Siminicea a intrat în coliziune ușoară cu autoturismul său și a plecat de la fața locului spre Siminicea.

Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului unde, la ieșirea din Dumbrăveni spre Siminicea, la intersecția DJ208B cu un drum comunal, într-o curbă spre dreapta a fost identificat apelantul și autoturismul marca Audi, model A6, ce prezenta avarii în partea stânga spate.

 Șoferul a arătat că în timp ce se mergea cu mașina pe DJ208B, dinspre Siminicea spre Dumbrăveni, ajuns într-o curbă spre stânga, a văzut că din sens opus se deplasează alt autoturismul, care a pătruns pe sensul său de mers.

Acesta a spus că a tras dreapta de volan pentru evitarea coliziunii, dar a fost lovit de celălalt autoturism în partea stânga spate. După coliziune, autoturismul respectiv și-a continuat deplasarea către Siminicea.

Având în vedere faptul că autoturismul a plecat de la fața locului și existând suspiciunea că, conducătorul acestuia se află sub influența alcoolului, polițiștii au mers spre Siminicea, iar la intrarea în localitate au identificat, staționat în afara părții carosabile, un autoturism Skoda Octavia, ce prezenta avarii în partea stânga față, iar în exteriorul acestuia, doi bărbați, unul de 41 de ani și altul d 35 de ani, ambii din Siminicea.

Bărbatul de 41 de ani a spus că el a condus autoturimul marca Skoda pe DJ208B și că a fost implicat într-o tamponare și că celălalt a fost pasager în autoturism.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest fiind indicată o alcoolemie de  0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. După testare, conducătorul auto a fost introdus în autospeciala de poliție pentru a fi transportat la o unitate medicală, dar a devenit recalcitrant, motiv pentru care a fost încătușat.

 Șoferul a fost dus la SJU Suceava pentru prelevarea de mostre biologice de sânge și examinare medicală, dar aceasta a refuzat.

În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.


Intră acum și în grupul de