Intră acum și în grupul de
Profesorul Petru Alexe este specializat în Tehnologia şi Chimia Produselor Alimentare, un domeniu cât se poate de prozaic, dar cuvântul său de răspuns, după ce a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii Suceava, a fost un eseu surprinzător despre bucătărie, mâncare, poezie, trup şi suflet. Cum a spus chiar profesorul, discursul său a fost o „pledoarie despre cuvinte bune de mâncat”, despre „un creştinism simbolic şi poetic”.
Profesorul Alexe a explicat că „este inutil să cunoaştem cuvinte, dacă nu ştim să le punem laolaltă”, demonstrând din plin asistenţei din Auditorumul Joseph Schmidt că este şi un maestru al cuvintelor meşteşugite. „Bucătăria poate fi un ospăţ de suflet, ea are nevoie de un suflet de bucătar, fiindcă el ştie că foamea nu vine din trup, vine din sufletul nostru. Bucătarul trăieşte din cuvinte, el mănâncă înainte cuvinte pentru a-şi face opera. A găti înseamnă a da formă magică unor lucruri, Gătitul este alchimie, este şi artă plastică. Mâncarea precede vorbirea, mâncarea este viaţă, mâncarea este plăcere”, a spus profesorul.
Prof. univ. dr. ing. Petru Alexe a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava la propunerea Facultăţii de Inginerie Alimentară, pentru contribuţiile deosebite în domeniul Industriei Alimentare şi pentru eforturile depuse în dezvoltarea învăţământului şi cercetării ştiinţifice în Inginerie Alimentară la Suceava, după 25 de ani de muncă la catedră, zeci de premii, articole şi cărţi dedicate industriei cărnii.
Intră acum și în grupul de