Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Sadova este cercetat penal după ce a condus băut un autoturism și după ce a fost oprit de poliție s-a mutat de pe scaunul șoferului pe cel al pasagerului și susținea că nu a condus mașina.
Potrivit anchetei polițiștilor, duminică dimineața la în jurul orei 03:16, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc efectua serviciul de monitorizare, supraveghere și control a traficului rutier pe str. Ion Hălăuceanu din municipiul Câmpulung Moldovenesc și a efectuat semnal de oprire unui șofer care conducea un autoturism Audi.
Șoferul a oprit imediat autoturismul, dar a trecut pe scaunul din dreapta față.
Astfel, la volanul autoturismului nu a fost identificată nicio persoană, dar pe locul din dreapta față a acestuia a fost identificat un bărbat de 32 de ani din Sadova care le-a spus senin polițiștilor că nu el a condus autoturismul.
Mai mult, bărbatul le-a transmis polițiștilor pe un ton ridicat că de fapt mașina era parcată.
În mașină nu se mai afla nicio altă persoană, iar pentru că suspectul prezenta haelnă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilometru, acesta refuzând această procedură.
I s-a adus la cunoștință acestuia că urmează a fi condus la Spitalul Câmpulung Moldovenesc în vederea prelevării de mostre biologice de sânge, iar după mai multe insistețe acesta a fost de acord cu această procedură, fiindu-i prelevate două mostre biologice de sânge la interval de o oră una față de cealaltă.
În acest caz s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiuni de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Intră acum și în grupul de