Viteza și alcoolul la volan sancționate de Poliția Suceava. În week-end au fost aplicate amenzi de aproape 240.000 de lei și a fost suspendat dreptul de a conduce pentru  56 de șoferi


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au aplicat, în week-end, pentru depășirea limitei de viteză sau conducere sub influența alcoolului sancțiuni contravenționale în valoare de 237.905 de lei aplicate de polițiști

Potrivit Poliției Județene Suceava, în perioada 04.11.2022-06.11.2022, Serviciul Rutier împreună cu formaţiunile rutiere din cadrul I.P.J. Suceava au organizat şi executat acțiuni pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive, ocazie cu care au fost aplicate 307 sancțiuni contravenționale în valoare de 193.035 de lei.

În cadrul acțiunii polițiștii au reținut în vederea suspendării 47 permise de conducere, au retras 7 certificate de înmatriculare și au constatat 4 infracțiuni la regimul rutier.

În aceeași perioadă cadrele Serviciului Rutier şi cele ale formaţiunilor de profil din teritoriu, au organizat şi executat pe raza de competenţă acţiuni specifice pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, ocazie cu care au fost testați cu aparatul etilotest, 467 de conducători auto și aplicate 119 sancțiuni contravenționale în valoare de 44.870 de lei.

În cadrul acțiunii polițiștii au reținut în vederea suspendării 9 permise de conducere, au retras 10 certificate de înmatriculare și au constatat 14 infracțiuni la regimul rutier.


Intră acum și în grupul de