Șofer din Hârtop care asculta muzică religioasă la volum maxim, în mașină, internat la Psihiatrie pentru că era agitat și incoerent, refuzând să-i fie prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Hârtop a fost internat marți la secția de Psihiatrie a SJU Suceava întrucât era agitat și incoerent când a ajuns la Spitalul Municipal Fălticeni pentru a i se preleva probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit anchetei polițiștilor, marți, în jurul orei 11.30, o patrulă de poliție din cadrul SPR 12 Preutești, a fost sesizată telefonic de un bărbat din Hârtop în legătură cu un scandal provocat de un consătean în centrul satului.

Bărbatul care a sesizat situația a spus că în timp ce se afla în faţa Primăriei Hârtop, a văzut un autoturism care se deplasa sinuos pe drumul public din localitate şi care a parcat în faţa unei societăţi comerciale aflată vis-a-vis de primărie, iar la un moment dat acesta a început să provoace scandal, a deschis portierele autoturismului şi a început să asculte muzică religioasă la un volum ridicat.

Polițiștii l-au identificat pe șofer care se afla în interiorul autoturismului şi care a declarat verbal faptul el a condus autoturismul VW Golf, pe care l-a parcat în centrul satului.

Întrucât acesta mirosea a alcool a fost testat cu aparatul etilometru reieşind o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru a i se recolta mostre biologice de sânge, însă conducătorul auto a refuzat în prezenţa medicului de gardă să i se recolteze probe de sânge.

Întrucât bărbatul era agitat psihomotor şi era incoerent în vorbire acesta a fost transportat cu ambulanţa la Secţia de Psihiatrie Burdujeni din cadrul Spitalului de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava la solicitarea medicului de gardă din cadrul Spitalului Mun. Fălticeni,  unde a rămas internat.

În acest caz a fost întocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre  biologice” find sancționat și pentru că avea ITP expirat și i-a fost reţinut certificatul de înmatriculare.


Intră acum și în grupul de