Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și a fost internat în Spitalul Județean Suceava după ce calul pe care îl călărea a fost lovit de un autoturism.
Potrivit anchetei polițiștilor, sâmbătă în jurul orei 17:30, un bărbat de 36 de ani din comuna Ciocănești conducea un autoturismul Dacia pe DN 18, din direcția Ciocănești către Cîrlibaba.
Acesta a întâlnit un grup de călăreți care nu purtau elemente reflectorizante, iar în momentul în care a trecut pe lângă aceștia a acroșat ușor un cal.
În urma evenimentului a rezultat rănirea unui tânăr de 20 de ani care se afla pe calul lovit.
Acesta a fost transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei pentru acordarea de îngrijiri medicale, de unde a fost transferat la SJU Suceava prezentând traumatism cranio- facial cu multiple furacturi de masiv facial și escoriații la ambele mâini și a rămas internat în cadrul secției de BMF
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,09 mg alcool pur în aerul expirat, iar călărețul nu a putut fi testat datorită leziunilor. Celor doi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ,,vătămarea corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de