Initiativa presedintelui Flutur, de prelungire a vacantei de iarna, intra in dezbatere publica


Intră acum și în grupul de

Proiectul preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, de a prelungi vacanţa de iarnă cu două săptămâni, ar putea fi aplicat din anul şcolar 2011-2012. Preşedintele Flutur a declarat că ideea sa a fost discutată şi apreciată în Biroul Politic Central al PD-L, precum şi de premierul Emil Boc şi de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. „Pe de o parte, intenţia de prelungire a vacanţei este pentru a se bucura copiii în tihnă de sărbătorile de iarnă, iar pe de altă parte, pragmatic vorbind, se face economie la încălzirea în şcoli. Sper să se pună în aplicare din anul şcolar viitor”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Pe de altă parte, această iniţiativă a creat confuzie, mulţi crezând că se va aplica din această iarnă, de aceea ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Petru Funeriu, a precizat că în timpul anului şcolar calendarul nu poate fi modificat deoarece ar duce la perturbări semnificative.

„Orice discuţie privind un alt calendar şcolar decât cel stabilit pentru acest an, prin ordin al ministrului, nu poate fi deschisă decât cu privire la anul şcolar viitor, 2011-2012”, declară Daniel Petru Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului analizează de mai multe săptămâni oportunitatea prelungirii vacanţei de iarnă şi a scurtării celei de vară. La nivelul MECTS au fost identificate o serie de argumente în favoarea prelungirii vacanţei de iarnă. „Există argumente pentru, dar decizia trebuie luată în urma unor discuţii foarte cuprinzătoare. Un prim argument este legat de faptul că absenteismul şcolar creşte în cazul unor condiţii meteorologice defavorabile, specifice iernii. În al doilea rând, se asigură un confort sporit elevilor dacă au mai multe zile de şcoală în luna septembrie comparativ cu ianuarie, o lună friguroasă şi cu zăpadă, iar, în al treilea rând, este vorba de o scădere a costurilor prin reducerea cheltuielilor primăriilor cu încălzirea”, afirmă ministrul Daniel Petru Funeriu.

Ministrul Daniel Petru Funeriu invită forţele politice, sindicatele, asociaţiile de elevi şi părinţii să participe la o dezbatere amplă şi nepolitizată pe marginea acestui subiect.


Intră acum și în grupul de