Cetățean german cu permis de conducere fals depistat în PTF Siret la volanul unui microbuz înmatriculat în Lituania


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au depistat un cetățean german care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere cu însemnele autorităților germane, fals.

Potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, Alina Petraru, în cursul nopții trecute, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetăţean german, în vârstă de 33 de ani.

Acesta conducea un ansamblu rutier format dintr-un microbuz marca Mercedes – Benz, înmatriculat în Lituania și remorca, ce avea aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Germaniei.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, având însemnele  autorităților germane, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În acest caz  polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.


Intră acum și în grupul de