Doi bărbați prinși în flagrant de polițiști când furau un circular de la un bărbat din Gălănești


Intră acum și în grupul de

Doi bărbați din Gălănești sunt cercetați penal pentru furt calificat după ce au fost prinși în timp ce încercau să transporte un circular pe care îl furaseră.

Patrula de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a observat, luni seara în jurul orei 20:10, că doi bărbați încercau să transporte un circular pe trotuar.

Cei doi bărbați, cu vârste de 46 și 61 de ani din nu își justificau prezența în zonă și au fost chestionați cu privire la locul în care se deplasează și care este proveniența bunului pe care încercau să îl transporte. Inițial cei doi au spus că merg la o persoană pe raza comunei Gălănești pentru a tăia niște lemne. Existând suspiciuni cu privire la cele relatate s-a procedat la efectuarea de verificări în zonă, ocazie cu care în imediata apropiere au fost identificate mai multe urme și s-a constatat faptul că urmele se opresc în dreptul porții de acces al imobilului aparținând unui tânăr de 29 de ani.

Cei doi suspecți au fost duși la sediul poliției unde au fost audiați și au recunoscut că au furat circularul.

De la fața locului au fost ridicate circularul cât și căruciorul cu care urma să fie transportat acesta.

În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru furt calificat.


Intră acum și în grupul de