Tânăr prins după ce a furat o sticlă de lichior și două cutii cu vitamina C dintr-un supermarket din Șcheia


Intră acum și în grupul de

Un tânăr de 29 de ani din comuna Șcheia este cercetat penal pentru furt calificat după ce a fost prins că a furat dintr-un supermarket.

Polițiștii din Șcheia au fost sesizați joi seara de agentul de pază de la un supermarket din localitate că o persoană a încercat să fure mai multe produse din magazin.

Potrivit primelor date ale anchetei un tânăr de 29 de ani din satul Sf. Ilie a intrat joi seara în supermarket   și a luat două cutii de pastile vitamina C cu propolis, după care s-a deplasat în zona băuturilor alcoolice de unde a luat de pe raft o sticlă de lichior marca Sheridan’s de 0,7l pe care a introdus-o buzunarul interior al hainei. În timp ce se deplasa spre casele de marcat acesta a pus și cele două cutii de pastile în buzunarul interior al hainei. 

Tânărul a trecut pe lîngă casa de marcat fără să achite  produsele pe care le-a introdus în buzunar, motiv pentru care a fost interceptat  de paznicul unităţii, care l-a condus într-o cameră a magazinului, unde i-a solicitat să scoată bunurile sustrase din buzunare, acesta conformându-se, recunoscând totodată fapta comisă.

Reprezentanții magazinului au declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, paguba în valoare de 90 lei fiind recuparată în totalitate.              

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”furt  calificat” . 


Intră acum și în grupul de