Un adolescent din Suceava l-a luat la pumni pe administratorul unei săli de jocuri de noroc pentru că nu i-a permis accesul din cauză că e minor


Intră acum și în grupul de

Administratorul unei săli de noroc dintr-un mall din Suceava a fost lovit, marți seara, de un adolescent în vârstă de 17 ani nemulțumit că acesta nu i-a permis accesul în sală motivând că este minor.

Administratorul sălii de jocuri de noroc a sesizat că a fost agresat prin 112.

Echipajul de poliție a stabilit că marți la ora 18:20 un adolescent de 17 ani din  Suceava a intrat în sala de jocuri de noroc din incinta unui mall sucevean pentru a juca la aparate.

Întrucât  este interzis accesul minorilor în sala de jocuri de noroc, managerul sălii respective, i-a solicitat acestuia să părăsească incinta. După acest moment a urmat o discuție în contradictoriu care a degenerat, iar managerul sălii de jocuri noroc l-a îmbrâncit pe minor cu scopul de a-l scoate afară din sală.

Ulterior, adolescentul l-a lovit cu pumnii în zona feței pe responsabilul sălii de jocuri de noroc  fiindu-i provocate leziuni fizice la nivelul feței.

Cei doi au fost conduși la sediul Secției de Poliție Burdujeni, ocazie cu care ambele au depus plângere penală.

În acest caz s-a întocmit dosar penal, cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii din cadrul Compartimentului Proximitate sub aspectul comiterii a două infracțiuni de „lovirea sau alte violenţe”.


Intră acum și în grupul de