Detaliile accidentului cu trei suceveni morți în județul Bistrița Năsăud: Un tânăr șofer a lovit un autocar, iar mașina a fost proiectată în afara șoselei


Intră acum și în grupul de

Polițiștii din Bistrița-Năsăud au intervenit, duminică seara, pe Drumul Național 17C, la intrarea în localitatea Telciu, unde a avut loc un accident rutier.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Bistrița Năsăud, subcomisar Crina Maria Sîrb, din primele date ale anchetei, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani din județul Suceava a intrat în coliziune cu un autocar care circula din sens opus și care era condus de un bărbat, de 48 de ani, din Romuli.

Din impact, autorismul a fost proiectat în afara părții carosabile.

Din nefericire, accidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane și rănirea unei persoane, toate din autoturism.

Conducătorul auto, un pasager de 41 de ani și o pasageră de 20 de ani, din judetul Suceava, și-au pierdut viața. Un pasager în vârstă de 20 de ani a fost transportat la spital.

La fața locului au acționat mai multe echipaje din cadrul Seviciului Rutier, Poliției orașului Năsăud și Secției 6 Poliție Rurală Năsăud.

Traficul în zonă a fost blocat pentru aproximativ două ore.

Potrivit sursei citate, cercetările continuă pentru stabilirea cauzei și împrejurărilor exacte în care a avut loc evenimentul.


Intră acum și în grupul de