Intră acum și în grupul de
Un bărbat a fost reținut și introdus în Arestul Poliției Județene Suceava după ce miercuri seara l-a bătut și înjunghiat, la Pătrăuți, pe concubinul fostei sale iubite.
Polițiștii au intrat miercuri seara în alertă după ce o femeie a reclamat că un bărbat a fugit după ce a avut un conflict cu soțul său, iar o ambulanță l-a preluat pe bărbatul rănit, în vârstă de 57 de ani, fiind transportat la SJU Suceava pentru îngrijiri medicale.
Astfel, pe raza localităţii Pătrăuţi au fost direcţionate echipaje de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică şi Secţia Burdujeni, care au desfăşurat activităţi de verificare şi căutare, în vederea identificării autorului agresiunii.
În urma verificărilor efectuate cu operativitate de patrula din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Ordine Publică, în centrul localităţii Pătrăuţi, respectiv DJ 208V, a fost observat un autoturism care funcţiona în regim taxi, ce circula din direcţia Pătrăuţi spre Suceava, în care s-a urcat în grabă o persoană.
După aproximativ 500 metri s-a procedat la oprirea vehiculului, ocazie cu care a fost legitimat conducătorul auto şi persoana ce se afla pe bancheta din spate, în calitate de pasager.
S-a constatat faptul că pasagerul corespunde cu semnalmentele autorului faptei de agresiune sesizate, stabilindu-se că este un bărbat de 35 de ani, din orașul Deta, din județul Timiș. Ulterior, acesta a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Suceava, rămânând în custodia organelor de poliţie din cadrul Biroului Ordine Publică în vederea continuării cercetărilor, conducătorul autoturismului taxi fiind invitat de asemenea la sediul poliţiei pentru declarații în calitate de martor.
În urma verificărilor ulterioare s-a stabilit că bărbatul de 35 de ani din Deta a avut o relație de concubinaj anterioară cu femeia care a reclamat agresiune cu care a și locuit o perioadă împreună pe raza județului Timiș, însă la începutul anului 2023, pe fondul unor neînțelegeri, aceasta a revenit la domiciliul actualului concubin de 57 ani din Pătrăuți.
În cursul zilei de marți bărbatul de 35 de ani și femeie au avut o discuție telefonică, iar miercuri la ora 21.00 acesta a venit la locuința bărbatului de 57 de ani din Pătrăuți.
Între cei doi a izbucnit un conflict pe fondul căruia s-au lovit reciproc, iar la un moment dat bărbatul de 35 de ani i-a aplicat celuilalt o lovitura în zona abdominală, inclusiv cu un cuțit provocându-i o plagă înjunghiată, victima fiind transportată la unitate medicală.
După administratrea probatoriului, față de agresor s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore fiind încarcerat în Arestul IPJ Suceava, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă la infracțiunea de omor, autorul urmând a fi prezentat unității de parchet pentru dispunerea unor măsuri.
Intră acum și în grupul de