Intră acum și în grupul de
După ce în luna iunie, spitalelor din judeţul Suceava li s-a cerut reducerea numărului de paturi cu 282, acestea riscă o nouă tăiere. Astfel, Ministerul Sănătăţii propune un Plan Naţional de paturi pentru perioada 2011-2013, motivând faptul că România trebuie să se apropie în următorii 3 ani de 5,61 paturi la mia de locuitori, media europeană.
În acest sens, Hotărârea de Guvern privind aprobarea Planului naţional de patruri pentru perioada 2011-2013 a fost postată pe site-ul www.ms.ro, la secţiunea Transparenţă decizională pentru dezbatere publică.
„Deşi legea o impunea, conform Legii nr 95/2006 a reformei în Sănătate la art. 169 era prevăzută realizarea Planului Naţional de paturi, până astăzi nu s-a materializat o astfel de reglementare. Pentru prima dată, echipa Ministerului Sănătăţii propune un astfel de document, pe termen mediu, care va stabili numărul de paturi atât din unităţile publice, cât şi din cele private pentru care casele de asigurări de sănătate vor putea încheia contracte de furnizare de servicii medicale. Era nevoie de un asemenea Plan pentru a stabili un echilibru în sistem şi o concurenţă la contractare, aşa cum de altfel a prevăzut legiuitorul acum 4 ani”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.
Conform proiectului de act normativ, pentru anul 2011, numărul total de paturi care este aprobat pentru contractare va fi de 129.524, faţă de 135.280 paturi în 2010, ceea ce înseamnă 6,02 paturi la mia de locuitori.
Totalul numărului de paturi scade treptat în următorii ani, şi în 2012, numărul de paturi aprobate va fi de 125.639, adică 5,84 paturi la mia de locuitori, iar în 2013 va fi de 123.127, adică 5,72 paturi la mia de locuitori.
Detalierea pe judeţe a numărului de paturi aprobate pentru contractare cu casele de asigurări de sănătate, atât pentru segmentul spitalelor publice, cât şi private, se va face anual, prin Ordin de ministru.
În cazul în care numărul total de paturi al spitalelor publice şi private existent la nivelul unui judeţ este mai mare decât cel prevăzut, casele de asigurări de sănătate pot organiza licitaţii în vederea contractării unor servicii din pachetul de servicii, pe baza prevederilor din contractul- cadru.
Reamintim că, la mijlocul lunii iunie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a primit de la Ministerul Sănătăţii structura modificată a spitalelor din judeţ înaintea predării acestora către administraţiile teritoriale. Astfel, la nivelul judeţului au fost reduse 282 de paturi ceea ce reprezintă 8,9 la sută, de pe secţiile a căror indicatori de performanţă sunt mai mici faţă de media pe ţară.
Spitalul Judeţean Suceava a pierdut 70 de paturi din cele 1.279 pe care le avea, dar cel mai afectat a fost Spitalul Rădăuţi pentru care era prevăzută o reducere de 60 de paturi din cele 520, ceea ce înseamnă 11,5%.
Singurul spital din judeţ care a rămas cu acelaşi număr de paturi este Psihiatrie Cronici Siret, cu 210 paturi.
De la Spitalul Municipal Câmpulung s-au redus 15 paturi din cele 280, 48 de la Spitalul Fălticeni din cele 385, 19 de la Vatra Dornei din 209, 31 de la Spitalul din Gura Humorului din 144, 10 de la Spitalul Orăşenesc Siret din 85, tot 10 de la Spitalul Solca din 80 şi 10 la Psihiatrie Câmpulung din 80.
Intră acum și în grupul de