Un rădăuțean a ieșit din bar și a condus beat mașina provocând un accident


Intră acum și în grupul de

Un rădăuțean este cercetat penal pentru infracțiuni rutiere după ce a condus băut mașina și a provocat un accident.

Duminică seara în jurul orei 19.41, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Rutier, a fost direcționat de către personalul de serviciu pe subunitate pe str. Școlii Noi, unde o persoană a sesizat faptul că a fost implicat într-o tamponare, iar șoferul celuilalt autoturism este sub influența alcoolului.

Potrivit anchetei, un rădăuțean în vârstă de 33 de ani a consumat duminică băuturi alcoolice la un bar și s-a urcat la volanul autoturismului marca VW și a condus pe str. Școlii Noi din Rădăuți.

La un moment dat el a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un alt autoturism VW ce era parcat regulamentar pe partea dreaptă a carosabilului, după care a ricoșat într-un șanț din partea stângă a carosabilului.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru Dragger, a indicat o valoare de 1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Având în vedere rezultatul aparatului etilometru, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.    


Intră acum și în grupul de