Intră acum și în grupul de
Contul Primăriei oraşului Cajvana a fost blocat miercuri, de către Trezoreria Suceava. Potrivit şefului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, măsura a fost luată deoarece Primăria Cajvana nu a transmis până la sfârşitul anului trecut Hotărârea Consiliului Local cu privire la diminuarea finanţării cheltuielilor de personal din învăţământ. Este vorba despre suma de 40.000 lei, banii ce au fost tăiaţi din sumele defalcate din TVA.
Rectificarea bugetului local al oraşului Cajvana a fost solicitată la propunerea Inspectoratului Şcolar Suceava.
În ultimele luni, mai multe primării din judeţ s-au trezit cu conturile blocate, printre care Rădăuţi, Vatra Dornei, Vicovu de Sus, Ciocăneşti, Slatina, Vadu Moldovei şi Volovăţ.
La Ipoteşti, situaţia a fost şi mai gravă, cadrele didactice din şcolile comunei recurgând la grevă, după ce Consiliul Local al comunei a refuzat să voteze bugetul diminuat, acest lucru reuşindu-se abia în cea de-a treia şedinţă convocată pe acest subiect. Întrucât Consiliul Local al comunei Ipoteşti nu a aprobat bugetul rectificat negativ de către Consiliul Judeţean Suceava, trezoreria a blocat conturile primăriei, iar cei 44 de dascăli de la Şcoala cu Clasele I-VIII, şcolile din Tişăuţi, Lisaura şi Şcoala Nr. 2 nu şi-au luat salariile.
Intră acum și în grupul de