Intră acum și în grupul de
Un căpitan de jandarmi sucevean a depistat, în timp ce era la jogging, patru tineri care furaseră mai mulți acumulatori auto.
Potrivit Jandarmeriei Suceava, vasta experiență în domeniul ordinii publice și spiritul de observație l-au ajutat pe căpitan Costinel Dascălu să intervină în stoparea unei activități ilicite, în care protagoniștii erau patru tineri.
„Alergam și am observat niște tineri care aveau un comportament ciudat. Aceștia încercau să acopere ceva cu gecile pe care le aveau asupra lor și mă urmăreau suspect cu privirea. Când au dat gecile la o parte, am văzut mai mulți acumulatori auto”, a declarat căpitanul de jandarmi.
El a solicitat sprijinul echipei de intervenție, prin intermediul dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.
Echipa de intervenție ajunsă la fața locului a constatat faptul că cei patru tineri aveau mai multe baterii auto, de diverse mărimi, care au fost sustrase de la mai multe autovehicule.
În această situație s-a procedat la ridicarea bunurilor în vederea confiscării și întocmirea actelor de constatare, urmând a fi predate organelor abilitate, pentru continuarea cercetărilor.
„Nu este primul exemplu lăudabil al colegului nostru, deoarece în timp ce se antrena, profesionalismul său l-a ajutat să mai constate încă două infracțiuni de-a lungul timpului, acționând de fiecare dată cu multă fermitate. Aprecierile și mulțumirile cetățenilor l-au făcut să își dea seama încă o dată că a-ți face datoria este o misiune permanentă. Te felicităm și suntem mândri că faci parte din colectivul Jandarmeriei Suceava!”, a transmis IJJ Suceava.
Intră acum și în grupul de