Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 42 de ani din Vicovu de Sus care conducea băut un autoturism a fost urmărit pe mai multe străzi din Bivolărie de poliție și a oprit doar când a fost somat cu folosirea armei.
Potrivit datelor din anchetă, sâmbătă seara în jurul orei 20:55, o patrulă din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectua serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, cu autospeciala din dotare pe strada Victoriei, pe raza localității Bivolăria, aparținând orașului Vicovu de Sus, a procedat la supravegherea unui autoturism marca Volkswagen Golf, ce era staționat pe strada Obcinii, în fața unui local.
Autoturismul s-a pus în mișcare deplasându-se pe strada Obcinii, efectuând o manevră de viraj stânga pe strada Constantin Brâncoveanu și demarând în trombă. S-a procedat la urmărirea autoturismului care la intersecția cu strada Constantin Brâncoveanu, a virat dreapta pe strada Speranței, continuându-și deplasarea traversând trecerea la nivel cu calea ferată, virând stânga pe strada Ștefan cel Mare.
Polițiștii au activat semnalele acustice și luminase, folosind totodată sistemul de portavoce și l-au somat să tragă pe dreapta, dar șofeul autoturismului a continuat deplasarea cu viteză mărită.
Polițiștii au reluat somațiile, iar când l-au somat că va fi folosit armamentul din dotare, șoferul a oprit autoturismul într-un garaj deschis.
Polițiștii l-au extras pe bărbat din mașină și l-au imobilizat.
Bărbatul de 42 de ani din Vicovu de Sus a fost testat cu aparatul alcooltest marca DRAGER, rezultatul fiind de 1,15 g/l alcool pur în aerul expirat.
El a fost transportat la Spitalul Rădăuți, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz se continuă cercetările cu privire la infracţiunile de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
Intră acum și în grupul de