Intră acum și în grupul de
O suceveancă a reclamat poliției, vineri după amiaza, că în cursul zilei i-a fost furat telefonul mobil în timp ce era într-un centru comercial din municipiul Suceava.
Potrivit cercetărilor polițiștilor, vineri, între orele 15.30-16.15, cât timp femeia a fost la centrul comercial respectiv în zona de food-court o persoană necunoscută i-a furat telefonul mobil din buzunarul hainei lăsate pe canapea lângă ea.
Din cele relatate de către reclamantă a rezultat că furtul s-ar fi putut produce în timp ce s-a dus să dea comanda de mâncare.
Valoarea prejudiciului cauzat se ridică la suma de 1000 lei.
În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt” care urmează a fi soluţionat procedural prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.
Intră acum și în grupul de