Intră acum și în grupul de
Două femei au fost rănite, vineri, într-un accident rutier care s-a produs în Vicovu de Jos.
Potrivit anchetei polițiștilor, un bărbat conducea o autoutilitară Mercedes-Benz pe DN 2H, în interiorul localității Vicovu de Jos, având direcția de deplasare dinspre Gălănești, iar când a ajuns în apropierea Grădiniței cu Program Normal nr. 1 din localitate acesta a inițiat efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de mers către stânga, pentru a pătrunde de un drum secundar.
Autoutilitara a fost acroșată în partea laterală stânga față de un autoturism Hyundai, condus de o femeie care avea aceeași direcție de deplasare și care efectua manevra de depășire prin încălcarea marcajului simplu continu ce separă sensurile de mers.
În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor două vehicule, distrugerea unui gard împrejmuitor, a unui stâlp de susținere a rețelei electrice, ca urmare a impactului cu autoturismul Hyundai, cât și vătămarea corporală ușoară a șoferiței și a unei pasagere din mașină.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, după care li s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Intră acum și în grupul de