Intră acum și în grupul de
Trei tineri au fost introduși în Arestul Poliției Județene Suceava pentru braconaj.
Potrivit Poliției Județene Suceava, în data de 13.03.2023, în jurul orei 01.00 polițiștii S.P.R. 2 Ipoteşti au fost sesizaţi telefonic de către un paznic de vânătoare, cu privire la faptul că este posibil ca mai multe persoane, cu o mașină să fi braconat pe raza satului Udești.
În zona indicată au fost direcționate mai multe echipaje de poliție, fiind inițiate căutări și verificări și stabilindu-se că apelantul, paznic de vânătoare pe fondul cinegetic de pe raza comunei Udești, efectua activități de patrulare în fondul de vânătoare și a observat un autoturism pe raza fondului cinegetic, iar din interiorul autoturismului erau proiectate lumini pe câmp.
Întrucât a suspectat că persoanele din autoturism săvârșeau activități ilegale de braconaj, a sesizat polițiștii.
Astfel, pe raza satului Racova din comuna Udești Suceava, autoturismul a fost identificat abandonat în câmp. Polițiștii au procedat la verificarea împrejurimilor, ocazie cu care la o distanță de aproximativ 1,5 km de autoturism, în intravilanul satului cu ajutorul unei camere cu termoviziune, a fost identificată o persoană de sex masculin și un câine ogar. S-a procedat la urmărirea acestora, ocazie cu care persoana a reușit să sară un gard, fără a putea fi ajunsă, iar câinele posibil rasă ogar sau metis al acestuia, a fost prins.
Procedându-se la verificarea autoturismului, în compartimentul motor a fost identificat cadavrul unui iepure, prezentând leziuni în zona capului (posibil prin mușcare).
În acest caz a fost întocmit dosar penal față de autori necunoscuți pentru comiterea infracțiunilor de braconaj și transportul vânatului dobândit fără respectarea prevederilor legale
Cu ocazia activităților investigativ-operative și de cercetare penală desfășurate, au fost obținute date din care a rezultat suspiciunea rezonabilă că doi tineri de 19 și respectiv de 20 ani, ambii domiciliați în localitatea Dumbrăveni sunt autorii faptelor.
La aceeași dată, prin ordonanța organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul SAESP Suceava a fost continuată urmărirea penală față de cei doi suspecți, fiind emise manadate de aducere pe numele acestora, în vederea audierii.
Autovehiculul identificat abandonat, aparținând tânărului de 20 de ani a fost indisponibilizat, iar câinele din rasa ogar, care nu era microcipat (activitatea de verificare fiind efectuată de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor cu aparatură din dotarea acestora), a fost lăsat în custodia medicului veterinar pentru efectuarea analizelor medicale, urmând a fi depus de unitatea medicală la adăpostul aparținând Asociației Casa lui Patrocle. De asemenea, leșul iepurelui de câmp a fost depus la DSVSA Suceava în vederea examinării anatomopatologice.
În cursul zilei de 14.03.2023, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase – IPJ Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au continuat cercetările în vederea probării întregii activități infracționale a celor doi tineri, existând suspiciunea implicării a altor două persoane.
Astfel, în urma probatoriului administrat, la data de 14.03.2023, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul SAESP – IPJ Suceava au dispus reținerea preventivă pentru 24 de ore față de trei dintre cele 4 persoane implicate. Cei trei suspecți au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase – IPJ Suceava, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea probării întregii activități infracționale ale autorilor.
Intră acum și în grupul de