Investitiile curg la Spitalul Judetean


Intră acum și în grupul de

La Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava marţi, au fost inaugurate două din cele 8 lifturi moderne care le înlocuiesc pe cele vechi, în holul central al unităţii spitaliceşti. Sunt lifturi cu o capacitate de 1000 kg fiecare, pentru transportul personalului şi al hranei bolnavilor, accesul fiind pe bază de cartelă. Valoarea lifturilor şi a lucrărilor de amplasare al acestora se ridică la peste un milion de lei.

În Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, şapte dintre lifturi sunt vechi din 1966, anul în care unitatea a fost dată în folosinţă, iar unul din 1994.

În ultimii 2 ani, 16 secţii au fost modernizate la el mai mare spital din judeţ, cu finanţare de la CJ, Primărie, minister, venituri proprii. Urmează a fi renovat şi modernizat Compartimentul de Imagistică, în spaţiul de unde s-a mutat Centrul antidiabetic.

„Imagistica e foarte necesară şi vrem s-o legăm de blocul operator, care trebuie şi el modernizat. Mai avem 8-9 secţii care au compartimente independente şi care necesită eforturi financiare deosebit de mari. Ne-am fixat nişte priorităţi şi mergem după ele, acum urmează secţiile chirurgicale şi Reanimarea”, a spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Rîmbu.

În contextul finanţării, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur a precizat că anul acesta, în bugetul CJ, se va aloca Sănătăţii cel puţin 35 miliarde lei vechi, bani destinaţi modernizării unor secţii şi compartimente, promiţând că în două luni va putea fi finalizată Imagistica. Acesta a subliniat că s-au făcut demersuri la minister pentru a obţine bani pentru realizarea unui Bloc operator modern, numai că ar costa cam 3 milioane de euro.

„Mai trebuie bani şi pentru anvelopare, pentru izolarea termică a pereţilor exteriori de la Spitalul Judeţean. Am avut mai multe discuţii cu ministrul Cseke Attila pentru perspectivele de dezvoltare, în special, a spitalului judeţean, dar şi a reţelei de spitale din judeţul Suceava. Eu îmi exprim speranţa, dincolo de reducerea cheltuielilor de la CAS, care înseamnă un buget cu 10% mai mic, să găsim soluţii pentru ca cetăţenii Sucevei să se afle în siguranţă şi să poată fi asistaţi medical în mod civilizat”, a conchis preşedintele CJ.


Intră acum și în grupul de