Intră acum și în grupul de
Polițiștii au efectuat, marți, raza orașului Gura Humorului o razie, cu efective sporite la care au participat 19 polițiști din cadrul Poliției orașului Gura Humorului, doi polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și 4 jandarmi din cadrul Detașamentului de Jandarmi Gura Humorului.
Potrivit Poliției Județene Suceava, concepția de acțiune a fost una preventiv-reactivă și s-a acționat pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și siguranței cetățeanului, pentru combaterea faptelor de natură judiciară, descoperirea autorilor și tragerea la răspundere penală pentru faptele săvârșite.
Dispozitivul de ordine publică constituit a avut ca principal scop asigurarea ordinii și liniștii publice în zona cluburilor/discotecilor, magazinelor cu program non-stop, sălilor de jocuri de noroc, precum și pe linia prevenirii faptelor cu violență comise în proximitatea acestora și implicit generarea unui sentiment de siguranță în segmentul stradal.
Totodată, s-a avut în vedere prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale la regimul rutier și implicit generarea unui sentiment de siguranță participanților la traficul rutier pe întreaga zonă de responsabilitate a subunității.
În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 120 de persoane și au fost atenționate verbal sau scris 24 de persoane cu privire la comportamentul social.
Au fost verificați agenții de pază de la o serie de obiective și au fost controlate 10 unități economice
Au fost controlate 88 de autovehicule și au testați cu aparatele etilotest și drugtest 71 de conducători auto.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 54 sancțiuni contravenționale în valoare de 29.795 lei.
Totodată, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și au fost imobilizate două vehicule fiindu retrase plăcuțele cu numerele de înmatriculare.
În cadrul raziei au fost desfășurate și activități de cercetare penală și constatare a infracțiunilor, dar și capturi de material lemnos.
În cadrul raziei organizate la nivelul subunității, un echipaj de poliție din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului a oprit pe DJ 209 L în localitatea Solonețu Nou, com. Cacica Suceava autoutilitara condusă de un bărbat din sat Pîrteștii de Sus, comuna Cacica Suceava care transporta material lemnos, respectiv lemn rotund răşinoase.
Cu ocazia controlului efectuat și a interogării în aplicația SUMAL 2.0 s-a constatat faptul că bărbatul nu deținea documente specifice de transport așa cum sunt stabilite de normele privind circulația materialelor lemnoase.
Autoutilitara, a fost însoțită la Cantonul Silvic Solonețu Nou din cadrul Ocolului Silvic Solca, unde s-a procedat la inventarierea de către organele silvice a materialului lemnos transportat, stabilindu-se că vehiculul transporta cantitatea de 6,875 m.c. lemn rotund de lucru rășinoase.
Șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 4.000 lei, iar cantitatea de 6,875 m.c. lemn rotund de lucru rășinoase a fost ridicată în vederea confiscării şi predată organelor silvice din cadrul Ocolului Silvic Solca, fiind depusă la Cantonul Silvic Solonețu Nou, valoarea acesteia fiind de 3.506 lei.
Totodată, în cadrul raziei de marți s-a acționat și pe linie rutieră, iar în jurul orelor 10:14, echipajul de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce executa serviciul de supraveghere și control al traficului rutier, pe raza localității Păltinoasa, a oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe DN17 având direcția de deplasare Gura Humorului către Suceava.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 21 ani, din orașul Darabani, județul Botoșani.
S-a procedat la verificarea în baza de date, ocazie cu care s-a stabilit faptul că persoana în cauză figurează cu permisul ANULAT din data de 15.05.2022 pentru săvârșirea conducere sub influența alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea s-a procedat și la testarea cu aparatul Drug-Test, rezultatul fiind negative.
Cercetările vor fi continuate de polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce anulată”.
Intră acum și în grupul de