Intră acum și în grupul de
Cadrele didactice din judeţ afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) vor fi consultate cu privire la reluarea protestelor faţă de prevederile Legii Educaţiei şi nivelul finanţării sistemului, fiind luată în calcul inclusiv declanşarea grevei generale. Protestele vor consta în pichetarea Guvernului şi a Ministerului Educaţiei. Toate acestea au fost stabilite la consiliul liderilor FSLI, care a avut loc miercuri.
În judeţul Suceava afiliate la FSLI sunt: Sindicatul Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava cu aproximativ 8000 membri, Sindicatul Liber şi Independent „Bucovina” al Învăţământului zona Rădăuţi cu peste 2.600 membri, Sindicatul Liber din Învăţământ Zona Câmpulung Moldovenesc-644 membri şi Sindicatul Liber Învăţământ zona Vatra Dornei-130 sindicalişti.
Potrivit liderului Sindicatului Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava, prof. Constantin Cernica, FSLI va lansa o iniţiativă legislativă de modificare a unor articole din Legea Educaţiei Naţionale, urmând să strângă cele 100.000 de semnături necesare pentru ca propunerile lor să ajungă în Parlament, în toamnă, întrucât multe din prevederile legii nu sunt acceptate de sindicate.
Constantin Cernica a precizat că „nicăieri în lume nu există profesori cu două feluri de titulatură, una obţinută prin concurs naţional şi alta la nivel de unitate şcolară”, aceasta fiind una din prevederile pe care sindicatul doreşte să o modifice. Acesta a mai spus că FSLI nu se afla la prima iniţiativă legislativă, în 2004, în urma demersurilor făcute de această federaţie a fost introdusă în Legea învăţământului nr. 84/1995 prevederea prin care sistemul educaţional a primit 6% din PIB.
Constantin Cernica a mai spus că la nivelul sindicatului pe care îl conduce, în perioada următoare vor avea loc consultări cu privire la iniţiativa legislativă, dar şi în privinţa protestelor preconizate.
Liderului Sindicatului Liber şi Independent „Bucovina” al Învăţământului zona Rădăuţi, prof. Gheorghe Şorodoc, s-a întâlnit joi, cu liderii din şcolile rădăuţene pentru a-i informa despre cele discutate şi stabilite la Bucureşti, urmând să ne informeze ulterior asupra deciziilor care vor fi luate în continuare.
Principalele modificări dorite de sindicaliştii FSLI vizează menţinerea clasei a IX-a la liceu, titularizarea în învăţământ prin concurs naţional, menţinerea reducerii cu două ore a normei didactice pentru profesorii gradul I cu minimum 25 de ani vechime, decontarea navetei pentru personalul din învăţământ, reducerea cu trei ani a vârstei de pensionare pentru toţi profesorii şi o componenţă a consiliilor de administraţie ale şcolilor în care cadrele didactice să fie majoritare.
Totodată, FSLI cere Guvernului României ca în maximum 60 de zile să emită un act normativ prin care să se aplice prevederile Legii 221/2008 (majorarea cu 33,4% a salariilor de încadrare), ţinând cont de numărul mare de sentinţe judecătoreşti irevocabile.
În cele 60 de zile membrii de sindicat vor fi consulati în vederea declanşării grevei generale.
FSLI este cea mai mare federaţie sindicală din învăţământ, cu peste 190.000 de membri.
Noua Lege a Educaţiei Naţionale a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu la începutul anului. Modificările prevăzute în acest act normativ vor intra în vigoare treptat şi vor necesita circa 50 de hotărâri de guvern şi 100 de ordine de ministru.
Intră acum și în grupul de