Tânăr din Siminicea, reținut în Arestul Poliției Suceava după ce a condus beat un ATV, a intrat într-un copac, fiind proiectat într-un podeț din beton


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au dispus, luni, reținerea în Arestul IPJ Suceava a unui tânăr de 29 de ani din Siminicea care s-a rănit după ce a condus beat un ATV.

Astfel, în seara de 25 martie, un tânăr de 29 de ani din Siminicea a condus un ATV deși avea permisul de conducere anulat și era băut, având o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, a pierdut controlul și a derapat pe marginea șanțului de pe partea stângă privind sensul de deplasare, a lovit un trunchi de copac, după care a fost proiectat într-un podeț din beton, împrejurări în care a suferit leziuni corporale.

În urma activităților de cercetare penală desfășurate de către lucrători din cadrul Poliției Suceava – Biroul Rutier, luni s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspect pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”.

Cel în cauză a fost audiat cu respectarea drepturilor procesuale, iar prin ordonanța, a fost dispusă reținerea lui în Arestul IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de