Buget diminuat la Muzeul Bucovinei (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Activitatea curentă a Muzeului Bucovinei rămâne în parametri până în prezent, a precizat directorul instituţiei, Emil Ursu, după ce a aflat că potrivit proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Suceava pentru 2011 suma propusă este de 4.195.000 lei.

„Bugetul este mai mic decât cel de anul trecut în cifre, însă practic au fost scăzuţi doar banii din diferenţa de 10 la sută din fondul de salarii. Discutând efectiv capitolele bugetare, n-a scăzut bugetul instituţiei. Vorbesc evident de cifra propusă. Abia după şedinţa Consiliului Judeţean vom şti exact suma” a declarat Emil Ursu.

Potrivit Proiectului de Hotărâre privind aprobarea bugetului propriu al judeţului Suceava şi a unităţilor subordonate, pe anul 2011, pe lângă bugetul de venituri şi cheltuieli destinat Muzeului Bucovinei mai există şi o listă cu investiţii, în valoare de numai 75.000 lei, dintre care 65.000 lei vor fi folosiţi la actualizarea studiului de fezabilitate -reabilitare Casa Memorială Simion Florea Marian Suceava iar restul de 10.000 lei pentru alte achiziţii muzeale.

Mai generos este CJ Suceava cu Centrul Cultural Bucovina pentru care a propus un buget de 4.421.134 lei şi o listă de investiţii de aproape 8 ori mai mare decât cea a Muzeului Bucovinei. Astfel potrivit anexei la Proiectul de Hotărâre privind aprobarea bugetului propriu al judeţului Suceava şi a unităţilor subordonate pe 2011, valoarea investiţiilor se ridică la 585.490 lei.

Este vorba despre un autocar achiziţionat în leasing, estimat la 833.854 lei din care anul trecut s-a achitat 409.361 lei iar anul aceste trebuie plătit restul. Lista cuprinde şi un microbuz, în leasing, la o valoare estimată de 55.800 euro-240.000 lei, din care în acest an trebuie achitat 120.000 lei. De restul sumei destinată investiţiilor se va cumpăra o remorcă şi mai multe instrumente muzicale.

De remarcat este faptul că, numai pe un ţambal, Centrul va cheltui cât întreaga suma alocată Muzeului Bucovinei pentru achiziţii muzeale, respectiv 10.000 lei.
Pentru Biblioteca Bucovinei s-a propus un buget de numai 1.800.000 lei.


Intră acum și în grupul de