Intră acum și în grupul de
Un șofer sucevean este cercetat penal după ce a condus băut un autoturism pe raza municipiului Suceava. Potrivit anchetei polițiștilor, luni după amiaza, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Suceava, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Nicolale Bălcescu din Suceava, au observat un autoturism VW Passat al cărui șofer nu a respectat culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune la trecerea pentru pietoni de pe această stradă.
Șoferul nu a oprit nici la semnalele acustice şi luminoase a autospecialei de poliţie, motiv pentru care a fost urmărit pe strada Ana Ipătescu, strada Ştefan cel Mare, strada Mărăşeşti, strada Mihai Viteazu unde s-a reuşit blocarea acestuia la orele 18:35. În momentul opririi conducătorul auto a coborât de la volan şi a urcat pe bancheta stânga spate. Acesta emana halenă alcoolică şi fiind testat cu aparatul etilometru rezultatul a fost pozitiv, respectiv 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare acesta a fost condus la UPU Suceava unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea uni vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.
Intră acum și în grupul de