Un bărbat din Arbore a fost arestat după ce i-a aplicat fratelui său mai multe lovituri de cuțit. În urmă cu 26 de ani el și-a ucis mama


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Arbore, recidivist, a fost arestat preventiv, joi, de Judecătoria Rădăuți fiind cercetat pentru violență în familie.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi procurorii fac cercetări într-un caz de violență în familie deși persoana vătămată Ş.C.,  cu ocazia audierii a precizat că nu depune plângere prealabilă împotriva suspectului pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, în scopul de a-şi exonera fratele de răspundere penală.

Cu toate acestea, procurorul de caz a apreciat în raport de gravitatea faptei şi persoana suspectului, care a este recidivist fiind condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat după ce în anul 1997 şi-a ucis mama, de a începe urmărirea penală în condițiile în care  „în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 193 şi art. 196 Cod penal săvârşite asupra unui membru de familie, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu”.

Astfel, prin ordonanţa procurorului de joi, 20.04.2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ș. I, recidivist, pentru săvârşirea infracțiunii de „violență în familie”.

Bărbatul este acuzat că în data de 18 aprilie în jurul orei 17.30, în timp ce se afla la imobilul din comuna  Arbore pe fondul unei discuţii contradictorii, a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate Ș. C., fratele acestuia, respectiv i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit pe suprafaţa corpului, provocându-i leziuni care necesită pentru vindecare un număr de până la 14 zile de îngrijiri medicale, conform fișei de constatare preliminară.

Față de inculpatul Ş.I a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 ore, începând cu data 19.04.2023, ora 16.30, până la data de 20.04.2023, ora 16.30, iar în data de 20.04.2023, procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuţi faţă de inculpatul Ş.I  pentru o perioadă de 30 de zile, propunere care a fost admisă.

Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare, a precizat sursa citată.


Intră acum și în grupul de