Intră acum și în grupul de
La Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava, are loc zilele acestea Seminarul de formare pentru elevii membri echipei de proiect din şcolile implicate în Programul Connecting Classrooms. La activitate participă 50 de elevi din 5 şcoli din judeţ, câte 10 din fiecare şcoală, împreună cu un cadru didactic. Activităţile de formare sunt susţinute de formatori ai British Council, iniţiator al acestui program.
Printr-un acord de parteneriat semnat de M.E.C.T.S. cu Consiliul Britanic, judeţul Suceava a fost nominalizat să participe timp de 2 ani şcolari în Proiectul Connecting Classrooms, cu câte o echipă de profesori de ştiinţe socio-umane, limba engleză, informatică şi câte 3 clase de elevi, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, din 5 unităţi şcolare. Potrivit şefului IŞJ Suceava, Petru Carcalete este vorba despre Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul “Andronic Motrescu” Rădăuţi, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 9 “Ion Creangă” Suceava, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4 “Regina Elisabeta” Rădăuţi.
„Proiectul are ca obiectiv fundamental stabilirea unor legături strânse de parteneriat între şcoli din Marea Britanie şi ţări din Europa. În cazul nostru, fiecare şcoală va fi conectată cu câte una din Marea Britanie, respectiv Ţara Galilor, Ungaria şi Franţa, tema generală de proiect fiind “Valorile olimpice – Excelenţa exprimată prin sport, muzică şi dans, arte creatoare şi digitale, o cale de relizare a incluziunii”. În cadrul parteneriatului, programul promovează înţelegerea şi încrederea între tineri din diferite ţări europene. Accentul pe incluziune va înlesni înţelegerea culturilor şi dezvoltarea deprinderilor care îi vor ajuta pe elevi să trăiască şi să lucreze ca cetăţeni globali” precizează şeful IŞJ Suceava.
Temele concrete care vizează problematica incluziunii, propuse de România sunt: Problematica socială a sărăciei, Problematica migraţiei, Problematica minorităţilor etnice, Problematica persoanelor cu nevoi educaţionale speciale.
Proiectul Connecting Classrooms este sprijinit de autorităţile din domeniul educaţiei din fiecare ţară, oferind sprijin către şcoli şi autorităţile din educaţie pentru a realiza parteneriate internaţionale; dezvoltarea de noi competenţe pentru elevi şi dezvoltare profesională pentru profesori şi managementul şcolilor; recunoaştere şi promovare prin International Scool Awards (premii şi certificate de calitate internaţională); Connecting Classrooms online pentru a dezvolta şi susţine parteneriate.
Intră acum și în grupul de