Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 51 de ani din Poiana Stampei a reclamat, sâmbătă, că în cursul zilei de vineri o tânără pe care nu o cunoaște i-a furat 950 de euro și un telefon mobil.
Potrivit anchetei, vineri în jurul orei 15:00 bărbatul a ridicat de la o sucursală bancară din Vatra Dornei suma de 1000 de euro după care s-a deplasat la un bar din localitate unde a consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 18.30 împreună cu o tânără pe care nu o cunoștea.
Ulterior, cei doi s-au deplasat împreună la un imobil din localitate unde au mai stat o perioadă de timp după care acesta a plecat spre domicilul său.
Când a ajuns la locuința sa din Poiana Stampei bărbatul a constatat lipsa sumei de 950 euro și a unui telefon mobil marca Samsung.
Cu ocazia verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că autor al furtului ar fi o tânără de 26 de ani din Vatra Dornei.
Ea a fost identificată pe raza municipiului Câmpulung-Moldovenesc și avea asupra sa suma de 2.553 lei.
Tânăra a fost condusă la sediul Politiei Vatra Dornei iar în urma audierii a recunoscut furtul comis.
În acest caz se fac cercetări pentru furt și s-a procedat la ridicarea sumei de bani care a fost găsită asupra tinerei, urmând a fi restituită persoanei vătămate.
Intră acum și în grupul de