Intră acum și în grupul de
O femeie de 40 de ani din Bălăceana a reclamat, luni, prin 112, că în timp ce se afla în curtea bisericii din comuna Bălăceana avut un conflict cu o vecină.
Potrivit anchetei, luni dimineața în jurul orei 11:30, femeia de 40 de ani a mers împreună cu o localincă de 26 de ani la biserica din localitate pentru a face curățenie în curtea bisericii.
La un moment dat, femeia de 40 de ani a anunțat-o pe cealaltă că vrea să plece deoarece are anumite probleme de rezolvat, fapt pentru care aceasta s-a simțit deranjată că nu o ajută la finalizarea treburilor. Pe fondul discuțiilor în contradictoriu, între cele două s-a iscat un conflict verbal, în urma căruia femeia mai tânără a lovit-o cu palma peste spate pe cealaltă.
Femeia lovită nu a solicitat intervenția unui echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale, dar a solicitat efectuarea de cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare, formulând plângere penală.
Intră acum și în grupul de