Detaliile accidentului cu trei răniți de la Adâncata: O șoferiță a fost neatentă la drum și a intrat pe contrasens


Intră acum și în grupul de

Trei persoane între care și un copil au fost rănite, marți dimineața, în urma unui accident rutier produs între Adâncata și Hănțești.

Potrivit anchetei polițiștilor, marți dimineața, în jurul orei 08.25, o tânără în vârstă de 25 de ani din comuna Hănțești a condus autoturismul Volkswagen Passat pe drumul comunal 6, dinspre Hănțești spre Adâncata.

Într-o curbă la stânga, având preocupări de altă natură, șoferița a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Volkswagen Passat condus regulamentar de un bărbat care circula dinspre Adâncata spre Hănțești.

În urma accidentului a rezultat vătămarea coporală ușoară a celor doi conducători auto și a unui pasager din prima mașină.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de