Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 17 ani a condus duminică după amiaza un autoturism și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor fiind urmărit în trafic.
Potrivit Poliției Județene Suceava, duminică la ora 17:15, polițiștii SPR 9 Șcheia în timp ce acționau pe raza localității Zaharești din comuna Stroiești, DJ 209D, în cadrul unei acțiuni tip Blitz, pe linie de siguranță rutieră, au efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru control unui autoturism în care se aflau doi tineri.
Conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor regulamentare acustice și luminoase, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea acestuia, tototdată solicitând sprijin unui alt echipaj, care se afla pe raza localității Zaharești.
S-a procedat la urmărirea autoturismului, conducătorul auto deplasându-se pe drumul județean 209D, după care a intrat pe un drum pietruit comunal neclasificat, iar ulterior, într-un viraj la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a derapat și s-a oprit în gardul împrejmuitor al unei locuințe situată în localitatea Zaharești provocând daune materiale.
Conducătorul auto a fost identificat în persoanaunui tânăr de 17 ani, care a recunoscut că a condus autoturismul în cauză, nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de poliție și a provocat evenimentul rutier. Pe scaunul din dreapta față, se afla un minor de 16 ani, din localitatea Șcheia.
S-a procedat la testarea șoferului cu aparatul etilotest, ocazie cu care a rezultat o valoare de 0,00 mg/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a stabilit că șoferul nu posedă permis de conducere.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Intră acum și în grupul de