Un bărbat din Ulma a reclamat că o femeie l-a bătut pe terasa unui local


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Ulma a reclamat, joi seara, prin 112 că a fost bătut de o femeie pe terasa unui bar din localitate.

Potrivit anchetei polițiștilor, reclamantul a fost găsit la domiciliul său din satul Măgura din comuna Ulma.

Acesta a spus că în cursul după amiezei se afla pe o terasă a unui local de pe raza satului Lupcina din comuna Ulma, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, acesta a fost agresat fizic de o femeie.

Bărbatul a mai declarat că întrucât pe moment nu avea dureri a plecat către domiciliu, ulterior în jurul orei 19.42 acesta acuza dureri de cap, motiv pentru care a apelat 112 solicitând intervenția unui echipaj SMURD.

El a fost preluat și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți de echipajul SMURD în vederea acordării de îngrijiri medicale fiind diagnosticat cu „hematom occipital”.

Bărbatul agresat nu a dorit să formuleze plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”lovire sau alte violențe”, dar în acest caz a fost deschis un dosar penal.


Intră acum și în grupul de